Mesaj

De dupa decembrie '89 incoace, Romania pare sa treaca prin toate etapele istoriei, pentru a ajunge undeva, in lumea buna. Romania lupta din rasputeri sa lase trecutul in urma pentru a intra cu capul sus in lume. Dar cine impinge Romania inainte? Poporul sau Conducatorul?

Pana una alta, conducatorul o trage tot pe loc, iar multi din popor se imprastie in lume, facand si rele si bune. Marea majoritate a romanilor s-au resemnat sa traiasca doar pentru ziua de maine, n-au timp de initiative civice sau proteste de pomana.

Sindicatele exista pentru ca inca mai exista fabrici si uzine, de Opozitie nu mai stie nimeni nimic. Dar, cu toate ca traim vremuri vitrege, Romania si romanii merita tot ce e mai bun de la conducatorii lor. Legi bune si o tara dreapta. O viata demna, un viitor bun pentru copii nostri, o incadrare dreapta in lume a cuvantului roman.

Toate astea nu se pot realiza doar cu ajutorul parlamentului, al guvernului sau al presedintelui, se pot realiza numai si numai cu ajutorul legii si justitiei, in plan real, si numai cu ajutorul presei in planul constiintei. Presa trebuie sa fie puterea virtuala numarul unu in Romania, pentru ca romanul are nevoie mai mult ca oricand in existenta lui de informatie, pentru a discerne ce e bine si ce e rau, in cine sa aiba si in cine sa nu aiba incredere, care e calea pe care trebuie sa o apuce in viata sau in lume.

Romanul vrea sa stie tot mai multe despre cei ce-i conduc destinul, primari, prefecti, doctori, judecatori, politisti, senatori, deputati, ministri, presedinte. Si mai ales vrea sa stie ce le poate capul acestor domni, care nu incep sa deschida gura decat dupa ce sunt alesi. Pentru ca puterea nu stie sau nu vrea sa faca acest lucru, pentru ca opinia publica inca nu exista, trebuie sa existe o anumita presa sau televiziune care sa spuna lucrurilor pe nume.

Se numeste presa de constiinta si nu ascunde nimic din mizeriile societatii noastre. Si pentru ca Puterea n-a putut face sau n-a vrut sa faca din instrumentul sau, televiziunea de stat, cea mai mare tribuna de recladire a Romaniei, trebuia sa apara cineva, care fara a-si propune un tel atat de inalt, sa incerce usor-usor sa devina un fel de oglinda a societatii, cu tot riscul de a arata si partea urata a acesteia.

Asa a aparut Oglinda Television, a lui Dan Diaconescu, televiziunea care e prea saraca sa ofere filme americane, dar este indeajuns de bogata pentru a prezenta caractere.